M-am tot gândit la învățare și la care sunt parametrii în funcție de care gândim învățarea. Într-o programă de Life Skills , am regăsit lucrurile esențiale pentru mine în învățare și în viață, structurate pe cei patru piloni ai educației din Raportul UNESCO al Comisiei Delors despre Educația secolului XXI din 1996. (Learning: The treasure within) Read more
Un sondaj în prima zi de școală/grădiniță, întrebându-i pe părinți care sunt așteptările lor de la sistemul de învățământ, a revelat următorul răspuns majoritar: „Vrem ca sistemul de învățământ să îi ajute pe copiii noștri să fie fericiți la școală și ulterior în viață”.
Există oameni care pot crea premizele unei fericiri ulterioare și care pot face ceva pentru ca generația viitoare să fie fericită? Există un know-how sau un tool kit al fericirii? Spre cine ar trebui să ne îndreptăm: spre oamenii politici, care reglementează legislativ un sistem de educație, un sistem de servicii sociale și politici publice, sau spre sistemul de educație și resursa sa umană?
Printre drepturile inalienabile menționate de Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii în 1776 se numără dreptul la viață, libertate și fericire sau bine zis căutare a fericirii. Nu, nu cred că este vorba de un drept la fericire (“right to happiness”) per se, ci mai mult de un dreptul de a căuta, de a alerga după fericire (“right to pursue happiness”). Însă și pentru această căutare avem nevoie de discernământ, de un toolkit personal care să ne permită să facem alegerile bune pentru noi și să luăm decizii conform grilei noastre de valori.
Știm în general, din diferite sondaje sau publicații, că cei mai fericiți oameni sunt cei care trăiesc în țările dezvoltate, dacă luăm în calcul aspecte precum: calitatea vieții, locuința, veniturile, locul de muncă, educația, sănătatea, mediul și echilibrul dintre muncă și timpul liber. Însă există și cercetători care susțin că aceste lucruri au mai mult de-a face cu împlinirea de sine decât cu fericirea.
Fericirea este unul dintre puținele cuvinte pentru care nu putem da o definiție exactă, tocmai pentru că este atât de personală. Fiecare dintre noi definește și apreciază fericirea în alt fel. Fericirea este o problemă de alegere personală şi lucru cu sinele. Așadar, fericirea se traduce în cunoaștere de sine, în auto-cunoaștere, sau, cred eu, în instrumente de cunoaștere și auto-cunoaștere. Da, este vorba de aceeași realitate cu aceleași ingrediente, dar perspectiva asupra ei este unică, chiar irepetabilă.
Nu pot însă să nu mă întreb alături de Matthieu Ricard (http://www.ted.com/talks/matthieu_ricard_on_the_habits_of_happiness.html) ce s-ar întâmpla dacă părinţii şi educatorii și-ar propune în fiecare zi să le antreneze minţile copiilor pentru fericire. Ar învăţa acești copii oare să trăiască mai fericiţi sau să discearnă mai mult când vine vorba despre propria lor împlinire de sine? Și, în fine, poți antrena pe cineva pentru fericire?
Eu cred că da. Și cred că acesta este și rolul abilităților de viață (Life Skills). Începând cu anul 2012-2013, școlile din România pot opta pentru o disciplină nouă: “Dezvoltarea abilităților de viață”, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3960/3.05.2012
(http://www.stiriong.ro/library/files/0._omects_nr_3960_dezvoltarea_abilitatilor_de_viata.pdf)
Curriculumul poate fi găsit aici:
(http://www.stiriong.ro/library/files/1._dezvoltarea_abilitatilor_de_viata_-_curriculum_optional.pdf)
Concepută pentru clasele V-VIII, aceasta disciplină se adresează următoarelor tipuri de abilități:
Este încă un mister pentru mine de ce fiecare informație nouă legată de curriculum se alipește cumva la cele vechi în paralel, fără integrare, dar tot e un început. Un început pentru cei ce au pornit în căutarea fericirii.