Despre sănătate și siguranță la Questfield
/in Diverse, Parinti, Practicieni, Studenti /by Fabiola HosuDespre ÎNVĂȚARE ȘI FORMARE pe tot parcursul vieții
/in Parinti, Practicieni, Studenti /by Fabiola HosuM-am tot gândit la învățare și la care sunt parametrii în funcție de care gândim învățarea. Într-o programă de Life Skills , am regăsit lucrurile esențiale pentru mine în învățare și în viață, structurate pe cei patru piloni ai educației din Raportul UNESCO al Comisiei Delors despre Educația secolului XXI din 1996. (Learning: The treasure within) Read more
Toolkit pentru fericire
/in Parinti, Practicieni, Studenti /by Fabiola HosuUn sondaj în prima zi de școală/grădiniță, întrebându-i pe părinți care sunt așteptările lor de la sistemul de învățământ, a revelat următorul răspuns majoritar: „Vrem ca sistemul de învățământ să îi ajute pe copiii noștri să fie fericiți la școală și ulterior în viață”.
Există oameni care pot crea premizele unei fericiri ulterioare și care pot face ceva pentru ca generația viitoare să fie fericită? Există un know-how sau un tool kit al fericirii? Spre cine ar trebui să ne îndreptăm: spre oamenii politici, care reglementează legislativ un sistem de educație, un sistem de servicii sociale și politici publice, sau spre sistemul de educație și resursa sa umană?
Printre drepturile inalienabile menționate de Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii în 1776 se numără dreptul la viață, libertate și fericire sau bine zis căutare a fericirii. Nu, nu cred că este vorba de un drept la fericire (“right to happiness”) per se, ci mai mult de un dreptul de a căuta, de a alerga după fericire (“right to pursue happiness”). Însă și pentru această căutare avem nevoie de discernământ, de un toolkit personal care să ne permită să facem alegerile bune pentru noi și să luăm decizii conform grilei noastre de valori.
Știm în general, din diferite sondaje sau publicații, că cei mai fericiți oameni sunt cei care trăiesc în țările dezvoltate, dacă luăm în calcul aspecte precum: calitatea vieții, locuința, veniturile, locul de muncă, educația, sănătatea, mediul și echilibrul dintre muncă și timpul liber. Însă există și cercetători care susțin că aceste lucruri au mai mult de-a face cu împlinirea de sine decât cu fericirea.
Fericirea este unul dintre puținele cuvinte pentru care nu putem da o definiție exactă, tocmai pentru că este atât de personală. Fiecare dintre noi definește și apreciază fericirea în alt fel. Fericirea este o problemă de alegere personală şi lucru cu sinele. Așadar, fericirea se traduce în cunoaștere de sine, în auto-cunoaștere, sau, cred eu, în instrumente de cunoaștere și auto-cunoaștere. Da, este vorba de aceeași realitate cu aceleași ingrediente, dar perspectiva asupra ei este unică, chiar irepetabilă.
Nu pot însă să nu mă întreb alături de Matthieu Ricard (http://www.ted.com/talks/matthieu_ricard_on_the_habits_of_happiness.html) ce s-ar întâmpla dacă părinţii şi educatorii și-ar propune în fiecare zi să le antreneze minţile copiilor pentru fericire. Ar învăţa acești copii oare să trăiască mai fericiţi sau să discearnă mai mult când vine vorba despre propria lor împlinire de sine? Și, în fine, poți antrena pe cineva pentru fericire?
Eu cred că da. Și cred că acesta este și rolul abilităților de viață (Life Skills). Începând cu anul 2012-2013, școlile din România pot opta pentru o disciplină nouă: “Dezvoltarea abilităților de viață”, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3960/3.05.2012
(http://www.stiriong.ro/library/files/0._omects_nr_3960_dezvoltarea_abilitatilor_de_viata.pdf)
Curriculumul poate fi găsit aici:
(http://www.stiriong.ro/library/files/1._dezvoltarea_abilitatilor_de_viata_-_curriculum_optional.pdf)
Concepută pentru clasele V-VIII, aceasta disciplină se adresează următoarelor tipuri de abilități:
- Abilități de autocunoaștere: gestionarea emoțiilor, încrederea în sine, asumarea responsabilităților, gestionarea stresului etc.
- Adoptarea unui stil de viață sănătos în relația cu sine, cu ceilalți, cu mediul: igiena personală, explorarea ecologică a mediului, antreprenoriat etc.
- Abilități de inter-relaționare: lucru în echipă, ascultare activă, persuasiune, rezolvarea conflictelor, acceptarea diferențelor etc.
- Abilități de gestiune a cunoașterii: planificare și organizare, rezolvarea problemelor, gândirea critică etc.
Este încă un mister pentru mine de ce fiecare informație nouă legată de curriculum se alipește cumva la cele vechi în paralel, fără integrare, dar tot e un început. Un început pentru cei ce au pornit în căutarea fericirii.
Be the CHANGE you want to see in the world
/in Practicieni /by Fabiola HosuMi-a venit în minte de curând ceva ce mi-a spus un coleg de-al meu de la Facultate care citise un sondaj despre fondurile europene. Că e de neînchipuit că rata de investiție la toate aceste fonduri direcționate către educație e de 10-20%. Sper să fi reținut greșit.
Și cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb cum e posibil să se fi băgat atâția bani în educație și, totuși, lucrurile să se schimbe atât de încet? De ce nu credem în lucrurile noi pe care le auzim, de ce nu suntem convinși că măcar unele dintre ele sunt bune și, în fine, de ce nu le implementăm? De ce altfel, după toate aceste lucruri auzite sau citite la traininguri, am mai aștepta Inspectoratul în Scrisoarea metodică să ne sublinieze cât sunt ele de importante pentru ca apoi noi să trecem la implementarea lor exclusiv datorită faptului că au fost menționate în Scrisoarea metodică? Ce validitate mai mare le oferă acest lucru mai mult decât faptul că eu, profesorul, CRED că sunt niște lucruri benefice pentru copii și le fac pentru că EU cred în ele? Îmi lipsesc punctele de comparație? Îmi lipsește perspectiva? Îmi lipsește credința că lucrurile se pot schimba?
V-ați pus vreodată întrebarea ca profesori: Ce schimbări aș vrea să văd în jurul meu? Ce rol vreau/pot să joc în acea schimbare?
O lege a fizicii ne dovedește că nimic nu se schimbă dacă nu acționăm, dacă nu facem ceva în această direcție. Totul începe de la o reprezentare, de la o proiecție, de la dorința ca lucrurile să fie altfel sau să se petreacă altfel la noi în clasă. Dar nu știm de unde să începem. Exact de acolo de unde a început: de la credință sau de la formularea clară a acestor credințe. De la credința că lucrurile ar trebui să se schimbe.
Iată cum a început pentru mine.
AM CREZUT în:
Elevi care iniţiază activităţi, care învaţă unii de la alţii, inclusiv de la profesor şi din întreg contextul în care se află, fie el educațional sau nu;
Elevi care învaţă şi dinamic, care pot experimenta prin toate simţurile;
Elevi care au timp şi spaţiu să exploreze idei şi pasiuni în profunzime;
Elevi care se simt în siguranţă fizic și emoțional, ceea ce îi transformă în elevi încrezători;
Elevi care învață în diferite moduri şi ritmuri, de peste tot și oricând;
Elevi care fac conexiuni în procesul lor de învăţare, pun creativ în practică ceea ce au învăţat şi reușesc apoi să transmită coerent şi relevant.
NU AM CREZUT în:
Sisteme de învățământ formale, rigide, cu întrebări şi structuri închise care nu îi lasă pe copii să descopere singuri;
Sisteme de învățământ în care toţi copiii fac aceleaşi activităţi, după aceleasi obiective educaţionale, fară diferenţiere;
Curricule încărcate până la refuz cu obiective educaţionale;
Învăţarea compartimentată, rutină fragmentată în orare ce nu lasă timp de a lucra și a descoperi în profunzime;
Activităţi excesiv ghidate (prea multe instrucţiuni, număr prea mare de activităţi ghidate de adult pâna la anularea personalitaţii);
Prea mult timp petrecut de copii cu activităţi care nu îi motivează;
Auxiliare curriculare rupte de realitate (manuale învechite etc).
(Și astăzi continui să cred și să nu cred în ele.)
De aici am început eu. De la schimbarea credințelor mele. De la răsturnarea PARADIGMEI care m-a construit. E uimitoare tendința noastră de a ne lăsa fermecați de PARADIGMA în interiorul căreia am crescut, ne-am construit și funcționăm. Cu nici un chip nu am pune la îndoială ideile cu care am crescut, ci doar căutăm argumente pentru a le susține.
Pentru mine, schimbarea a început cu mine. Cu mine și cu impactul pe care îl am asupra celor din jur. Cu schimbarea obiceiurilor și regândirea credințelor. Cu conștiința de sine, cu ceea ce sunt și ceea ce vreau să devin. Since this is not about BEING, but about BECOMING.
Jung susținea odată că „orice pas înainte, fiecare realizare a omenirii, a fost conectată cu un avans în conștiinta de sine.” C. G. Jung, Psychological Reflections
De aici cred că ar trebui să începem: cu noi, cu noi ca profesori, cu clarificarea gândurilor și reformularea credințelor noastre educaționale, cu ceea ce suntem, dar mai ales cu ceea ce vrem să devenim ca profesori. Nu neapărat cu pretenția marilor schimbări sau a marilor revoluții, dar cu conștiința, discernământul și responsabilitatea unui mâine. A unui mâine al cărui sens îl creăm noi. Astăzi. Fiecare din noi, lucrând asupra noastră, zi de zi, la propria noastră construcție de mâine.
Train the teachers
/in Practicieni /by Fabiola HosuMinistrul Funeriu menționa la un moment dat necesitatea unui sistem de a avea “resursă umană bine pregătită, corect selectată, just răsplătită”. Dar nu pot să nu mă întreb ce înseamnă “bine pregătită, corect selectată, just răsplătită”? Conform căror criterii? Cele actuale? Nu cred că evoluția sistemului existent poate aduce schimbarea dorită, ci doar o re-voluție a acestui sistem, o trans-formare de paradigmă.
Raportul McKinsey pentru evaluarea calității în școlile bune care se mențin în top sublinia 3 valori importante:
- Calitatea unui sistem educațional nu poate depăși calitatea profesorilor săi;
- Singurul mod prin care putem să ne îmbunătaţim rezultatele este să îmbunătaţim instruirea;
- Performanța se traduce prin succesul fiecărui copil.
Cu alte cuvinte, e important să ne asigurăm că:
- Ajung profesori oamenii pregătiți și, mai ales, potriviți pentru această meserie;
- Acești oameni au obișnuița să învețe tot timpul la rândul lor;
- Sistemul asigură cea mai bună instruire pentru fiecare dintre copii.
Capacitatea unui sistem de a atrage oamenii potriviţi ca profesori constă în viziunea despre statutul acestei profesii a celor ce recrutează. Este un fapt dovedit că şcolile bune au sisteme de recrutare şi motivare a profesorilor mai eficiente decât celelalte şcoli. Și aș mai adăuga că datoria unui sistem educațional constă în înțelegerea rolului său de a se asigura că, atunci când un profesor intră în sala de clasă, el are materialele necesare, împreună cu cunostinţele, capacitatea şi motivarea de a duce fiecare copil un pas mai înainte decât cel pe care l-a făcut ieri. Și, la fel, mâine.
Ce cred eu despre statutul acestei profesii? Că este una dintre cele mai creative profesii și mai delicate profesii. De ce creativă? Pentru că în fiecare zi creează condițiile apariției unor idei cărora trebuie să le păstreze potențialul de a deveni geniale. De ce delicată? Pentru că este vorba despre visele și încăpățânările unor tineri de a vedea dincolo de limitele realului știut. Este foarte ușor să îi îndepărtezi de potențialul lor creativ gândind că noi știm mai bine, că noi știm drumul pe care ei trebuie să îl urmeze, că noi avem răspunsurile la întrebările lor.
Și, iarăși mă întorc rotund la început! Sistemul românesc de învățământ nu se poate transforma decât prin valoarea profesorilor care vor intra în acest sistem, prin calitatea instruirii lor, prin acel plus valoare adus practicii profesionale.
Cred că de aici am putea începe, de la cursurile pentru profesori.