Archive for category: Practicieni

Mi-a venit în minte de curând ceva ce mi-a spus un coleg de-al meu de la Facultate care citise un sondaj despre fondurile europene. Că e de neînchipuit că rata de investiție la toate aceste fonduri direcționate către educație e de 10-20%. Sper să fi reținut greșit.

Și cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb cum e posibil să se fi băgat atâția bani în educație și, totuși, lucrurile să se schimbe atât de încet? De ce nu credem în lucrurile noi pe care le auzim, de ce nu suntem convinși că măcar unele dintre ele sunt bune și, în fine, de ce nu le implementăm? De ce altfel, după toate aceste lucruri auzite sau citite la traininguri, am mai aștepta Inspectoratul în Scrisoarea metodică să ne sublinieze cât sunt ele de importante pentru ca apoi noi să trecem la implementarea lor exclusiv datorită faptului că au fost menționate în Scrisoarea metodică? Ce validitate mai mare le oferă acest lucru mai mult decât faptul că eu, profesorul, CRED că sunt niște lucruri benefice pentru copii și le fac pentru că EU cred în ele? Îmi lipsesc punctele de comparație? Îmi lipsește perspectiva? Îmi lipsește credința că lucrurile se pot schimba?

V-ați pus vreodată întrebarea ca profesori: Ce schimbări aș vrea să văd în jurul meu? Ce rol vreau/pot să joc în acea schimbare?

O lege a fizicii ne dovedește că nimic nu se schimbă dacă nu acționăm, dacă nu facem ceva în această direcție. Totul începe de la o reprezentare, de la o proiecție, de la dorința ca lucrurile să fie altfel sau să se petreacă altfel la noi în clasă. Dar nu știm de unde să începem. Exact de acolo de unde a început: de la credință sau de la formularea clară a acestor credințe. De la credința că lucrurile ar trebui să se schimbe.

Iată cum a început pentru mine.

AM CREZUT în:

Elevi care iniţiază activităţi, care învaţă unii de la alţii, inclusiv de la profesor şi din întreg contextul în care se află, fie el educațional sau nu;

Elevi care învaţă şi dinamic, care pot experimenta prin toate simţurile;

Elevi care au timp şi spaţiu să exploreze idei şi pasiuni în profunzime;

Elevi care se simt în siguranţă fizic și emoțional, ceea ce îi transformă în elevi încrezători;

Elevi care învață în diferite moduri şi ritmuri, de peste tot și oricând;

Elevi care fac conexiuni în procesul lor de învăţare, pun creativ în practică ceea ce au învăţat şi reușesc apoi să transmită coerent şi relevant.

NU AM CREZUT în:

Sisteme de învățământ formale, rigide, cu întrebări şi structuri închise care nu îi lasă pe copii să descopere singuri;

Sisteme de învățământ în care toţi copiii fac aceleaşi activităţi, după aceleasi obiective educaţionale, fară diferenţiere;

Curricule încărcate până la refuz cu obiective educaţionale;

Învăţarea compartimentată, rutină fragmentată în orare ce nu lasă timp de a lucra și a descoperi în profunzime;

Activităţi excesiv ghidate (prea multe instrucţiuni, număr prea mare de activităţi ghidate de adult pâna la anularea personalitaţii);

Prea mult timp petrecut de copii cu activităţi care nu îi motivează;

Auxiliare curriculare rupte de realitate (manuale învechite etc).

(Și astăzi continui să cred și să nu cred în ele.)

De aici am început eu. De la schimbarea credințelor mele. De la răsturnarea PARADIGMEI care m-a construit. E uimitoare tendința noastră de a ne lăsa fermecați de PARADIGMA în interiorul căreia am crescut, ne-am construit și funcționăm. Cu nici un chip nu am pune la îndoială ideile cu care am crescut, ci doar căutăm argumente pentru a le susține.

Pentru mine, schimbarea a început cu mine. Cu mine și cu impactul pe care îl am asupra celor din jur. Cu schimbarea obiceiurilor și regândirea credințelor. Cu conștiința de sine, cu ceea ce sunt și ceea ce vreau să devin. Since this is not about BEING, but about BECOMING.

Jung susținea odată că „orice pas înainte, fiecare realizare a omenirii, a fost conectată cu un avans în conștiinta de sine.” C. G. Jung, Psychological Reflections

De aici cred că ar trebui să începem: cu noi, cu noi ca profesori, cu clarificarea gândurilor și reformularea credințelor noastre educaționale, cu ceea ce suntem, dar mai ales cu ceea ce vrem să devenim ca profesori. Nu neapărat cu pretenția marilor schimbări sau a marilor revoluții, dar cu conștiința, discernământul și responsabilitatea unui mâine. A unui mâine al cărui sens îl creăm noi. Astăzi. Fiecare din noi, lucrând asupra noastră, zi de zi, la propria noastră construcție de mâine.