Despre ÎNVĂȚARE ȘI FORMARE pe tot parcursul vieții
M-am tot gândit la învățare și la care sunt parametrii în funcție de care gândim învățarea. Într-o programă de Life Skills , am regăsit lucrurile esențiale pentru mine în învățare și în viață, structurate pe cei patru piloni ai educației din Raportul UNESCO al Comisiei Delors despre Educația secolului XXI din 1996. (Learning: The treasure within) Read more
Toolkit pentru fericire
Un sondaj în prima zi de școală/grădiniță, întrebându-i pe părinți care sunt așteptările lor de la sistemul de învățământ, a revelat următorul răspuns majoritar: „Vrem ca sistemul de învățământ să îi ajute pe copiii noștri să fie fericiți la școală și ulterior în viață”.
Există oameni care pot crea premizele unei fericiri ulterioare și care pot face ceva pentru ca generația viitoare să fie fericită? Există un know-how sau un tool kit al fericirii? Spre cine ar trebui să ne îndreptăm: spre oamenii politici, care reglementează legislativ un sistem de educație, un sistem de servicii sociale și politici publice, sau spre sistemul de educație și resursa sa umană?
Printre drepturile inalienabile menționate de Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii în 1776 se numără dreptul la viață, libertate și fericire sau bine zis căutare a fericirii. Nu, nu cred că este vorba de un drept la fericire (“right to happiness”) per se, ci mai mult de un dreptul de a căuta, de a alerga după fericire (“right to pursue happiness”). Însă și pentru această căutare avem nevoie de discernământ, de un toolkit personal care să ne permită să facem alegerile bune pentru noi și să luăm decizii conform grilei noastre de valori.
Știm în general, din diferite sondaje sau publicații, că cei mai fericiți oameni sunt cei care trăiesc în țările dezvoltate, dacă luăm în calcul aspecte precum: calitatea vieții, locuința, veniturile, locul de muncă, educația, sănătatea, mediul și echilibrul dintre muncă și timpul liber. Însă există și cercetători care susțin că aceste lucruri au mai mult de-a face cu împlinirea de sine decât cu fericirea.
Fericirea este unul dintre puținele cuvinte pentru care nu putem da o definiție exactă, tocmai pentru că este atât de personală. Fiecare dintre noi definește și apreciază fericirea în alt fel. Fericirea este o problemă de alegere personală şi lucru cu sinele. Așadar, fericirea se traduce în cunoaștere de sine, în auto-cunoaștere, sau, cred eu, în instrumente de cunoaștere și auto-cunoaștere. Da, este vorba de aceeași realitate cu aceleași ingrediente, dar perspectiva asupra ei este unică, chiar irepetabilă.
Nu pot însă să nu mă întreb alături de Matthieu Ricard (http://www.ted.com/talks/matthieu_ricard_on_the_habits_of_happiness.html) ce s-ar întâmpla dacă părinţii şi educatorii și-ar propune în fiecare zi să le antreneze minţile copiilor pentru fericire. Ar învăţa acești copii oare să trăiască mai fericiţi sau să discearnă mai mult când vine vorba despre propria lor împlinire de sine? Și, în fine, poți antrena pe cineva pentru fericire?
Eu cred că da. Și cred că acesta este și rolul abilităților de viață (Life Skills). Începând cu anul 2012-2013, școlile din România pot opta pentru o disciplină nouă: “Dezvoltarea abilităților de viață”, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 3960/3.05.2012
(http://www.stiriong.ro/library/files/0._omects_nr_3960_dezvoltarea_abilitatilor_de_viata.pdf)
Curriculumul poate fi găsit aici:
(http://www.stiriong.ro/library/files/1._dezvoltarea_abilitatilor_de_viata_-_curriculum_optional.pdf)
Concepută pentru clasele V-VIII, aceasta disciplină se adresează următoarelor tipuri de abilități:
- Abilități de autocunoaștere: gestionarea emoțiilor, încrederea în sine, asumarea responsabilităților, gestionarea stresului etc.
- Adoptarea unui stil de viață sănătos în relația cu sine, cu ceilalți, cu mediul: igiena personală, explorarea ecologică a mediului, antreprenoriat etc.
- Abilități de inter-relaționare: lucru în echipă, ascultare activă, persuasiune, rezolvarea conflictelor, acceptarea diferențelor etc.
- Abilități de gestiune a cunoașterii: planificare și organizare, rezolvarea problemelor, gândirea critică etc.
Este încă un mister pentru mine de ce fiecare informație nouă legată de curriculum se alipește cumva la cele vechi în paralel, fără integrare, dar tot e un început. Un început pentru cei ce au pornit în căutarea fericirii.
Curajul de a greși
Din categoria „pay it forward”, aș vrea să dau mai departe o postare de pe copyblogger.com despre „curajul de a greși”, așa că am decis să vă redau în câteva cuvinte o parte dintre adevărurile (biased!) regăsite acolo.
Obișnuiam să cred că a avea dreptate este un mare lucru. Un lucru important.
Să spui ce trebuie, să faci lucrurile cum trebuie, să fii atunci când trebuie acolo unde trebuie. Am crezut un timp că toate aceste lucruri sunt absolut necesare pentru a avea succes în viață.
Dacă vrei ca oamenii să te respecte, trebuie să spui ce trebuie, nu? Dacă vrei ca ei să stea în preajma ta, trebuie să le fii pe plac? Pentru că avem tendința să ne conformăm standardului. Conformitatea cu standardul este tot ceea ce contează la un anumit moment dat în viață. Să faci ce trebuie, să citești cărțile care trebuie, să te duci la școala care trebuie.
Ceea ce nimeni nu ne subliniază este costul acestei conformități. Da, e adevărat, îți atrage după sine aprobarea celorlalți, dar uneori până în punctul de a te pierde pe tine, de a pierde din vedere cine ești tu de fapt.
Să ai dreptate sau să greșești? Oamenii sunt atenți sau îi urmăresc cu atenție numai pe cei care au dreptate, iar atotștiutorii, oamenii care au tot timpul răspunsuri sigure la ei sunt apreciați.
Și totuși, aș vrea să vă vorbesc acum drespre acei oameni care au curajul de a greși. De a sta să se gândească. De a nu ști să răspundă pe loc. Faptul că au curaj nu înseamnă că nu le mai e frică că vor fi catalogați drept neștiutori. Ci doar că au reușit să o stăpânească sau să treacă peste ea pentru că vor să poată să își asume răspunsul. Fie și greșit. Aș vrea să vă vorbesc despre oamenii care nu acceptă conformitatea sau care o pun sub semnul întrebării, care o subminează și își iau timpul să răsucească o idee pe toate părțile. Oamenii care se îndoiesc de idei, le întorc pe dos, le repoziționează. Oamenii care au curajul să fie diferiți.
Prin diferență nu înțeleg oamenii care o caută voit, care vor să șocheze cu orice preț, care sunt diferiți doar de dragul de a fi diferiți. Ci oamenii care au curajul să încerce și să greșească.
Cred că „a avea dreptate” și „a greși” sunt noțiuni care acum nu mai funcționează decât în ghilimele. Pentru că, în fiecare zi, ideile valide sunt infirmate și viceversa. Cu fiecare zi care trece, noi decidem să le alocăm o altă definiție și un alt sens. Însă avem și oportunitatea de a decide ce sens le dăm.
Pentru că prin ștergerea oricărui sens, unul nou e creat, prin desființarea unui standard, altul nou e legitimat. Este vorba despre un fel de deconstrucție creativă. A creative mortal engine.
Vor exista oameni care vor pune sub semnul întrebării ideile voastre? Sigur că da. Obstacolele sunt ceea ce vezi când pierzi din vedere ceea ce crezi, ceea ce simți, ceea ce vrei sau ceea ce ești. Leaderii reali sunt pro-activi, voluntari, chiar dornici de a nu fi plăcuți. Și asta nu e o poză, ci doar prețul schimbării pe care ideile lor o impun.
Tu ai curajul să greșești? Ai curajul să dai un alt sens zile de mâine?
What happened to your talent?
E un fapt recunoscut deja că problemele cu care se confruntă instituțiile şi organizaţiile de azi sunt generate de şcolile şi universităţile pe care le-am urmat. Majoritatea oamenilor părăsesc sistemul de educaţie fără să aibă prea mare legătură între ceea ce au învățat și ceea ce vor urma să facă sau între ceea ce fac și adevăratul lor potenţial creativ.
Cum ajung ei să rateze șansa de a deveni ei înșiși? Șansa de a-și identifica pasiunea, talentul și profesia care să spună ceva despre cine sunt ei? Sau ce se întâmplă cu ei pe măsură ce înaintează în vârstă? Cum ajung să creadă că nu mai pot fi creativi?
Actuala paradigmă educațională îi dislocă pe tineri din această matcă a creativitității. De la copii plini de idei ajung la tineri saturați de răspunsuri. De la curiozitate, la definiții. De la originalitate, la stereotipuri.
De ce trebuie tinerii încurajați să își urmeze talentul? Pentru a nu ajunge la o profesie unde vor face lucruri pur și simplu, ci la una care îi va ajuta să se re-găsească, să se cunoască și să afle lucruri noi despre ei și despre ce pot ei să facă.
Poate că trăim așa cum anunța Sir Ken Robinson în una dintre conferințele sale TED o criză a resurselor umane, datorată, la rândul ei, unei crize a educației, a paradigmei educaționale, mai bine spus.
Nu, nu este vorba, sublinia Sir Ken Robinson, despre o evoluție a sistemelor actuale de învățământ, ci de o re-voluție, de o trans-formare în altceva. E vorba de o trecere de la sistemul standardizat de educație la un sistem personlizat, care încurajează talente și pasiuni. O trecere de la un sistem mecanic, industrial, bazat pe linearitate și conformitate, la un sistem organic, bazat pe creștere naturală în funcție de circumstanțele date.
Nu, nu putem prezice rezultatul, dar cu siguranță putem crea condițiile propriei dezvoltări.