Despre noi
- Suntem o cultură a învățării care inovează în educație, prețuind oamenii și devenirea lor.
- Avem curaj – provocăm limitele sistemului de învăţământ românesc și convențiile educației formale pentru a inspira o schimbare de paradigmă;
- Suntem orientaţi către învăţare – ne descoperim şi transformăm prin învăţare şi îi încurajăm pe copii să facă la fel;
- Găsim soluţii – suntem creativi în a găsi soluţii şi învăţăm din greşeli;
- Acţionăm – facem totul cu pasiune și implicare pentru că, la finalul zilei, suntem fericiți când copiii, părinții și profesorii cu care colaborăm sunt fericiți.
Proiectele susținute
Coaliția pentru Educație
Restart în Educație
Universitatea Alternativă
Learnity, primul liceu democratic
Școala democratică din Brașov
Teach for Romania
Inovație
- Am pus bazele Questfield, școală ce se află în top 10 instituții educaționale din București;
- Sistem formal ce propune o alternativă la stat;
- Am deschis prima școală primară bilingvă cu un concept educațional propriu, unic în România;
- Suntem un model de succes de peste 13 ani;
- Suntem un punct de referință în domeniul educației private.
Proiectele inițiate
Wonderland Nursery School – 2003
Little London – 2007
Questfield School ( creșă, grădiniță, școală de vară și școală primară) – 2015
Ce ne caracterizează?
De ce suntem diferiți? Despre proiectul Questfield.
- Questfield creează contextul oportun pentru o educație internațională;
- Conceptul educațional este unic în România, fiind unul bazat pe cărţi, cu lectura/literatura ca element esenţial în orice componentă a curriculumului;
- Abordarea Questfield are în vedere şi grija pentru dezvoltarea personală a copiilor şi asigurarea unui sediu modern, spaţios, cu mult spaţiu verde şi cu facilităţi care să le ofere copiilor siguranţă, confort, cât şi oportunitatea de a face o mare varietate de activităţi.
- În cadrul Questfield activează printre primii profesori care au introdus sistemul Jolly Phonics în România, fiind prima școală internațională din țară cu un curriculum britanic.
DESPRE CEEA CE FAC, DESPRE CINE SUNT…
”Ar trebui, probabil, să încep cu studiile mele la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității București sau cu Masterul în Studii Culturale al aceleiași instituții. Să continui cu conferințe, articole și proiecte educaționale. Să menționez antreprenoriatul, proiectul Little London care acum poartă numele de Questfield și, mai ales, oamenii minunați întâlniți în cadrul acestui proiect, care înseamnă pentru mine „mai mult decât o școală, un mod de viață”.
Întotdeauna m-am considerat o colecționară de metode, o devoratoare de bune practici, o pragmaticiană a gândirii pedagogice, în fine un designer al … predării. Iar întrebările care m-au obsedat întotdeauna au fost: Când înveți cu adevărat? Cum mă asigur că în timpul orelor mele am atins mai multe praguri de concentrare și de învățare? Cum mă asigur că i-am făcut să gândească?
Cred în educația vieții de zi cu zi, în realitatea adusă în clase și predată. Nu în educația zdrobită de birocrație, compartimentată până la refuz, stratificată, standardizată, mecanică. Ci în educația organică, crescută doar în condițiile noastre de învățare, educația fluidă, naturală. Cred în talent și pasiune, cred în vocație și dăruire, în implicare și leadership.
Cred în modestie, în politețe, în respect, în demnitate, în valori proprii și principii respectate.”
Fabiola Hosu, CEO și fondator Questfield School, inițiatoare a conceptului Little London în România
“Alege un loc de muncă pe care îl iubești și nu vei simți că muncești nici măcar o zi.” Confucius