Mâine începe de azi

Sfârșitul depinde de început după cum și începutul depinde în egală măsură de sfârșit. Ce tip de persoană ne-am dori să fie copilul nostru? Ce calități am vrea sa aibe? Cum am vrea să se comporte? Care este profilul pe care l-am schița pentru copilul sau învățăcelul nostru? Și, nu în ultimul rând, cum am vrea să arate generația sau mentalitatea României de mâine?

După cum România de mâine începe AZI, așa și educația tânărului de mâine începe cu ACUM, cu NOI. Cu un exercițiu de responsabilitate.

Calitatea de a fi părinte, ca și cea de profesor e un proces continuu, determinat de un comportament constant, practicat și demostrat cu consecvență. Pe măsură ce devin mai expresivi și mai independenți, pe măsură ce nivelul curiozității și nevoia de activitate cresc, copiii ne propun un “challenge” pe lângă multe altele oferite de viață: cel al job-ului, al căsniciei, al relațiilor cu cei din jur etc. Însă, dacă știm ce vrem de la noi și de la ceilalți, cel mai probail putem să ne conturăm și un orizont de așteptări al comportamentelor copilului nostru. Cum ar trebui să procedăm?

Începând cu sfârșitul. Dacă cineva ne-ar pune să facem o listă cu ce ne-am dori de la copilul nostru în 10 minute, ne-ar fi destul de dificil. Nu ne apucăm să construim o casa fără schițe, nu? Dacă nu știm, nu spunem clar și nu valorificăm ceea ce contează pentru noi, de unde atunci să știe ceilalți? Cum transmitem acest lucru dacă nu prin ritm susținut, zilnic? Dacă nouă nu ne este clar, de ce ne-am aștepta ca celorlalți și, mai ales, copiilor să le fie clar?

Cei mai mulți părinți își doresc de la copiii lor, dincolo de partea academică, o parte comportamentală, care ține de planul personal, social și emoțional.

“Mi-aș dori ca fata mea/băiatul meu să aibe abilitatea:

– de a se bucura de viață,

– de a ști cum să comunice,

– de a putea forma relații și a ști cum să se integreze într-o comunitate,

– de a ști cum să-și valorifice punctele forte, nu numai ale sale, ci și ale celor din jur,

– de a putea să-și asume riscuri,

– de a ști cum să rezolve probleme,

– de a-și asuma responsabilități,

– de a ști cum să potenteze stresul și anxietatea și a-și găsi ritmul în care funcționează cel mai bine,

– de a-și construi o viață fericită cu momente de împlinire,

– de a fi creativ,

– de a ști ce vrea de la viață și ce vrea să facă cu ea, etc.”

Dacă vom întreba părinții ce își doresc pentru sau de la copiii lor, ei vor răspunde probabil: „Să fie fericiți!” Mai exact, cum putem traduce această „fericire”? Oare, în șansa de a deveni ei înșiși?

Nu, nu putem asigura rezultatul acestui profil, dar cu siguranță putem crea condițiile unei dezvoltări proprii.

Pentru ca un copil să poată internaliza comportamentele pe care ni le-am dori, trebuie să înceapă de la un model, chiar dacă acest lucru înseamnă pentru noi să reconsiderăm obiective, obiceiuri și comportamente, la rândul nostru. Nu ne putem aștepta să vedem la copiii noștri comportamente pe care noi înșine nu le avem, nu putem aștepta de la școală să facă minuni dacă profesorul din clasă nu practică aceste comportamente. Așa e firesc să pornesc la drum, având în minte sfârșitul, întrebându-mă cum mi-ar plăcea să fie copilul meu, ce tip de profesor vreau să aibe lângă el, ce model comportamental îi pot oferi eu însumi.

Și de vreme ce sfârșitul depinde la rândul lui de modul cum am început, să conștientizăm deci valorile pe care vrem să le imprimăm, ca profesori sau părinți, și să le detaliem și susținem în dinamica zilelor ce vor urma. Noi le putem da un exemplu de fericire copiilor noștri, arătându-le cum noi înșine știm să fim fericiți. Asta nu înseamnă că e o rețetă, ci doar o modalitate.

De unde și provocarea continuă cu noi înșine!

 

Versiunea revizuită a textului apărut inițial în SUPERBEBE:

http://www.superbebe.ro/articol_2053/pedagogul_raspunde__sa_incepem_cu_sfarsitul.html