Posts

Be the CHANGE you want to see in the world

Mi-a venit în minte de curând ceva ce mi-a spus un coleg de-al meu de la Facultate care citise un sondaj despre fondurile europene. Că e de neînchipuit că rata de investiție la toate aceste fonduri direcționate către educație e de 10-20%. Sper să fi reținut greșit.

Și cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb cum e posibil să se fi băgat atâția bani în educație și, totuși, lucrurile să se schimbe atât de încet? De ce nu credem în lucrurile noi pe care le auzim, de ce nu suntem convinși că măcar unele dintre ele sunt bune și, în fine, de ce nu le implementăm? De ce altfel, după toate aceste lucruri auzite sau citite la traininguri, am mai aștepta Inspectoratul în Scrisoarea metodică să ne sublinieze cât sunt ele de importante pentru ca apoi noi să trecem la implementarea lor exclusiv datorită faptului că au fost menționate în Scrisoarea metodică? Ce validitate mai mare le oferă acest lucru mai mult decât faptul că eu, profesorul, CRED că sunt niște lucruri benefice pentru copii și le fac pentru că EU cred în ele? Îmi lipsesc punctele de comparație? Îmi lipsește perspectiva? Îmi lipsește credința că lucrurile se pot schimba?

V-ați pus vreodată întrebarea ca profesori: Ce schimbări aș vrea să văd în jurul meu? Ce rol vreau/pot să joc în acea schimbare?

O lege a fizicii ne dovedește că nimic nu se schimbă dacă nu acționăm, dacă nu facem ceva în această direcție. Totul începe de la o reprezentare, de la o proiecție, de la dorința ca lucrurile să fie altfel sau să se petreacă altfel la noi în clasă. Dar nu știm de unde să începem. Exact de acolo de unde a început: de la credință sau de la formularea clară a acestor credințe. De la credința că lucrurile ar trebui să se schimbe.

Iată cum a început pentru mine.

AM CREZUT în:

Elevi care iniţiază activităţi, care învaţă unii de la alţii, inclusiv de la profesor şi din întreg contextul în care se află, fie el educațional sau nu;

Elevi care învaţă şi dinamic, care pot experimenta prin toate simţurile;

Elevi care au timp şi spaţiu să exploreze idei şi pasiuni în profunzime;

Elevi care se simt în siguranţă fizic și emoțional, ceea ce îi transformă în elevi încrezători;

Elevi care învață în diferite moduri şi ritmuri, de peste tot și oricând;

Elevi care fac conexiuni în procesul lor de învăţare, pun creativ în practică ceea ce au învăţat şi reușesc apoi să transmită coerent şi relevant.

NU AM CREZUT în:

Sisteme de învățământ formale, rigide, cu întrebări şi structuri închise care nu îi lasă pe copii să descopere singuri;

Sisteme de învățământ în care toţi copiii fac aceleaşi activităţi, după aceleasi obiective educaţionale, fară diferenţiere;

Curricule încărcate până la refuz cu obiective educaţionale;

Învăţarea compartimentată, rutină fragmentată în orare ce nu lasă timp de a lucra și a descoperi în profunzime;

Activităţi excesiv ghidate (prea multe instrucţiuni, număr prea mare de activităţi ghidate de adult pâna la anularea personalitaţii);

Prea mult timp petrecut de copii cu activităţi care nu îi motivează;

Auxiliare curriculare rupte de realitate (manuale învechite etc).

(Și astăzi continui să cred și să nu cred în ele.)

De aici am început eu. De la schimbarea credințelor mele. De la răsturnarea PARADIGMEI care m-a construit. E uimitoare tendința noastră de a ne lăsa fermecați de PARADIGMA în interiorul căreia am crescut, ne-am construit și funcționăm. Cu nici un chip nu am pune la îndoială ideile cu care am crescut, ci doar căutăm argumente pentru a le susține.

Pentru mine, schimbarea a început cu mine. Cu mine și cu impactul pe care îl am asupra celor din jur. Cu schimbarea obiceiurilor și regândirea credințelor. Cu conștiința de sine, cu ceea ce sunt și ceea ce vreau să devin. Since this is not about BEING, but about BECOMING.

Jung susținea odată că „orice pas înainte, fiecare realizare a omenirii, a fost conectată cu un avans în conștiinta de sine.” C. G. Jung, Psychological Reflections

De aici cred că ar trebui să începem: cu noi, cu noi ca profesori, cu clarificarea gândurilor și reformularea credințelor noastre educaționale, cu ceea ce suntem, dar mai ales cu ceea ce vrem să devenim ca profesori. Nu neapărat cu pretenția marilor schimbări sau a marilor revoluții, dar cu conștiința, discernământul și responsabilitatea unui mâine. A unui mâine al cărui sens îl creăm noi. Astăzi. Fiecare din noi, lucrând asupra noastră, zi de zi, la propria noastră construcție de mâine.

What happened to your talent?

E un fapt recunoscut deja că problemele cu care se confruntă instituțiile şi organizaţiile de azi sunt generate de şcolile şi universităţile pe care le-am urmat. Majoritatea oamenilor părăsesc sistemul de educaţie fără să aibă prea mare legătură între ceea ce au învățat și ceea ce vor urma să facă sau între ceea ce fac și adevăratul lor potenţial creativ.

Cum ajung ei să rateze șansa de a deveni ei înșiși? Șansa de a-și identifica pasiunea, talentul și profesia care să spună ceva despre cine sunt ei? Sau ce se întâmplă cu ei pe măsură ce înaintează în vârstă? Cum ajung să creadă că nu mai pot fi creativi?

Actuala paradigmă educațională îi dislocă pe tineri din această matcă a creativitității. De la copii plini de idei ajung la tineri saturați de răspunsuri. De la curiozitate, la definiții. De la originalitate, la stereotipuri.

De ce trebuie tinerii încurajați să își urmeze talentul? Pentru a nu ajunge la o profesie unde vor face lucruri pur și simplu, ci la una care îi va ajuta să se re-găsească, să se cunoască și să afle lucruri noi despre ei și despre ce pot ei să facă.

Poate că trăim așa cum anunța Sir Ken Robinson în una dintre conferințele sale TED o criză a resurselor umane, datorată, la rândul ei, unei crize a educației, a paradigmei educaționale, mai bine spus.

Nu, nu este vorba, sublinia Sir Ken Robinson, despre o evoluție a sistemelor actuale de învățământ, ci de o re-voluție, de o trans-formare în altceva. E vorba de o trecere de la sistemul standardizat de educație la un sistem personlizat, care încurajează talente și pasiuni. O trecere de la un sistem mecanic, industrial, bazat pe linearitate și conformitate, la un sistem organic, bazat pe creștere naturală în funcție de circumstanțele date.

Nu, nu putem prezice rezultatul, dar cu siguranță putem crea condițiile propriei dezvoltări.

Train the teachers

Ministrul Funeriu menționa la un moment dat necesitatea unui sistem de a avea “resursă umană bine pregătită, corect selectată, just răsplătită”. Dar nu pot să nu mă întreb ce înseamnă “bine pregătită, corect selectată, just răsplătită”? Conform căror criterii? Cele actuale? Nu cred că evoluția sistemului existent poate aduce schimbarea dorită, ci doar o re-voluție a acestui sistem, o trans-formare de paradigmă.

Raportul McKinsey pentru evaluarea calității în școlile bune care se mențin în top sublinia 3 valori importante:

  1. Calitatea unui sistem educațional nu poate depăși calitatea profesorilor săi;
  2. Singurul mod prin care putem să ne îmbunătaţim rezultatele este să îmbunătaţim instruirea;
  3. Performanța se traduce prin succesul fiecărui copil.

Cu alte cuvinte, e important să ne asigurăm că:

  1. Ajung profesori oamenii pregătiți și, mai ales, potriviți pentru această meserie;
  2. Acești oameni au obișnuița să învețe tot timpul la rândul lor;
  3. Sistemul asigură cea mai bună instruire pentru fiecare dintre copii.

Capacitatea unui sistem de a atrage oamenii potriviţi ca profesori constă în viziunea despre statutul acestei profesii a celor ce recrutează. Este un fapt dovedit că şcolile  bune au sisteme de recrutare şi motivare a profesorilor mai eficiente decât celelalte şcoli. Și aș mai adăuga că datoria unui sistem educațional constă în înțelegerea rolului său de a se asigura că, atunci când un profesor intră în sala de clasă, el are materialele necesare, împreună cu cunostinţele, capacitatea şi motivarea de a duce fiecare copil un pas mai înainte decât cel pe care l-a făcut ieri. Și, la fel, mâine.

Ce cred eu despre statutul acestei profesii? Că este una dintre cele mai creative profesii  și mai delicate profesii. De ce creativă? Pentru că în fiecare zi creează condițiile apariției unor idei cărora trebuie să le păstreze potențialul de a deveni geniale. De ce delicată? Pentru că este vorba despre visele și încăpățânările unor tineri de a vedea dincolo de limitele realului știut. Este foarte ușor să îi îndepărtezi de potențialul lor creativ gândind că noi știm mai bine, că noi știm drumul pe care ei trebuie să îl urmeze, că noi avem răspunsurile la întrebările lor.

Și, iarăși mă întorc rotund la început! Sistemul românesc de învățământ nu se poate transforma decât prin valoarea profesorilor care vor intra în acest sistem, prin calitatea instruirii lor, prin acel plus valoare adus practicii profesionale.

Cred că de aici am putea începe, de la cursurile pentru profesori.